FILME ONLINE BUNE NOI VA UREAZA VIZIONARE PLACUTA
Planeta noastră şi toate celelalte planete din sistemul nostru solar
care pot susţine viaţa sunt deţinute de nişte familii extraterestre care
par a fi nişte corporaţii ce „sădesc” viaţa pe aceste lumi. De îndată
ce lumile devin suprapopulate, populaţia este „recoltată” pentru a se
crea un ser al tinereţii menit să menţină aceste fiinţe extraterestre
mereu tinere, milenii după milenii. În acest caz, Familia Abraxis este
cea mai puternică şi, după ce conducătoarea moare, cei trei copii ai ei
se luptă pentru a obţine controlul asupra Pământului. Cu toate acestea,
când trei se bat, al patrulea este pe cale să câştige, asta pentru că pe
Pământ se mai află o potenţială moştenitoare, Jupiter Jones, care,
ajutată de un gardian loial (Channing Tatum), încearcă să-şi împlinească
destinul.